„Eroul de la Sevilla” a înscris! Vezi când a marcat Duckadam

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dezvăluire de senzație a lui Helmut Duckadam: a înscris primul
și singurul gol al carierei într-un meci de Cupă, cu Progresul
Vulcan București, din penalty.

A intrat în istorie după finala Cupei Campionilor din 1986, este
președintele de imagine al Stelei și omul la vederea căruia îți
vine să spui aproape instantaneu: „Apără Duckadam!”. Eroul de la
Sevilla, Helmut Duckadam, a povestit pentru ProSport câteva din
experiențele sale din Cupa României, într-un soi de avanpremieră
pentru confruntarea de gradul zero de miercurea viitoare, 21:15, în
direct la Pro TV!

L-am întâlnit înaintea unei emisiuni de la Sport.ro. Volubil și
nerăbdător să vadă cum arată singurul trofeu pe care l-ar putea
câștiga Steaua anul acesta, președintele de imagine al
roș-albaștrilor a înșiruit fără să respire câteva amintiri din Cupa
României: „E ceva special să joci în Cupă. Îmi aduc aminte că am
dat și gol. Din penalty! Îmi cerea tot stadionul să bat eu”.
Povestea se întâmpla la puțin timp după marea finală de la Sevilla,
în sferturile Cupei României, cu Progresul Vulcan București (5‑1):
la scorul de 2-0 pentru Steaua, în minutul 32, și-a trecut în
palmares primul și singurul gol din carieră! Amintirile nu s-au
oprit aici pentru cel care a făcut istorie în poarta Stelei.

Două finale cu Dinamo, ambele
pierdute

Cu referire directă la finala de pe 25 mai, fostul mare portar al
Stelei nu are amintiri foarte plăcute din duelurile cu Dinamo.
Duckadam a bifat pentru Steaua doar trei finale de Cupă, din care
două chiar cu rivalii din „Ștefan cel Mare”. „Ne-au bătut de două
ori, în ’84 și în ’86, și nu a fost tocmai plăcut”, suspină fostul
portar. Își amintește și de meciul din 1985 cu Universitatea
Craiova, atunci când a primit gol de la Sorin Cîrțu, dar se oprește
după ce vede trofeul. „Nu e mai greu decât cel pe care l-am ridicat
la Sevilla”, râde puțin, după care continuă: „Mai greu e de
câștigat, nu de ridicat. Spun asta pentru că ar fi un adevărat
dezastru dacă nu am câștiga finala anul acesta”. A fost concluzia
sinceră a omului care se ocupă de imaginea Stelei. Atât cât a mai
rămas din ea!

Golul lui Dică a salvat
parțial sezonul, dar trebuie să câștigăm Cupa
României

Helmut Duckadam, președinte de imagine Steaua

E ceva deosebit să joci cu
trofeul Cupei României pe masă! Sper să fim noi cei fericiți la
finalul jocului

Helmut Duckadam, președinte de imagine Steaua

3 finale de Cupa României a
jucat Helmut Duckadam pentru Steaua: Dinamo – Steaua 2-1 (23 mai
1989), Steaua – U Craiova 2-1 (26.06.1985), Dinamo – Steaua 1-0
(25.06.1986)

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
Decizia finală pentru toți cei cu TELEFOANE mobile. Ordinul UE devine obligație în România
Decizia finală pentru toți cei cu TELEFOANE mobile. Ordinul UE devine obligație în România
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×